Fantomele sportului din Bucureşti

De Laura Ştefănuţ
Material preluat de pe casajurnalistului.ro
 –––––––––––––––––-

Un copil care vrea să se apuce de sport nu prea are șanse decât dacă are părinți bogați. Multe baze sportive au fost distruse de samsarii imobiliari, cu complicitatea autorităților. În locul lor sunt acum cluburi de fițe sau blocuri de lux.

Am reconstituit traseul bazei Victoria de pe Lacul Tei – de la utopia comunistă în paragina tranziției; privatizată, vândută și demolată ilegal. Acum, pe fostele terenuri de tenis e un complex rezidențial de lux neterminat și abandonat. O țeapă imobiliară.

E plin Bucureștiul de cazuri asemănătoare – fantome ale sportului. Am încropit din mai multe surse o hartă a terenurilor distruse (vezi aici).

.

Cum am ajuns aici?

Sportul era un capitol important din viziunea grandomană a comuniștilor. Țara s-a umplut de baze sportive și începuseră să apară campioni.

După ’89, o mulțime de terenuri din toată țara au căzut pradă speculanților imobiliari și haosului din administrație. Legea Sportului interzice schimbarea destinației terenurilor sportive, dar am găsit doar în București urmele a peste 40 de baze distruse.

Am căutat să descifrez cum reușesc să le demoleze și m-am trezit într-un scenariu absurd:

Nimeni nu are o evidență centralizată a terenurilor. Sunt zeci de hectare de zgură care au dispărut din arhive – mai sunt doar în amintiri și poze păstrate de sportivi și antrenori.

Primăriile uită să treacă baze sportive în acte și schimbă ilegal încadrarea lor ca să ajute șmecherii să le demoleze. Tot ce riscă funcționarii e o amendă.

Ministerul Tineretului și Sportului dă avize mincinoaseam găsit un act în care susțineau că pe un teren “nu se desfășoară activități cu caracter sportiv”; în baza avizului, terenul a fost demolat și s-au construit blocuri. Acolo era de fapt una dintre cele mai importante baze de tenis din România, unde s-a jucat Campionatul Național de juniori în anul 2000.

.

Nașterea și moartea bazei Victoria

Martie 1977. Zeci de camioane descarcă tone de moloz pe malul Lacului Tei din București. Sunt resturile clădirilor prăbușite la cutremur. Autoritățile astupă cu ele cinci hectare din lac și înalță o bază sportivă pentru Compania de Construcții Industriale.

Comuniștii i-au zis Victoria, lumea o știa de Chefalul, după numele străzii care o mărginea, iar în capitalism se va numi Keoke.

Baza se dezvoltă constant până în 1989. Sunt construite 11 terenuri de tenis, unul de handbal, o sală de judo, o bază nautică, două bazine de înot, un restaurant, vestiare și cazare pentru sportivi, folosite de peste 100 de sportivi. Unii dintre ei ajung celebri.

P1130959

Noiembrie 2013. Un antrenor de tenis desenează ghemuit pe zgură locul unde și-a pierdut munca de o viață. “Așa arăta baza. Aici era lacul Tei, un teren, încă unul și tot așa, aliniate. Uite bazinul și vestiarele în formă de șarpe“.

Antrenorul este George Cerbu, de 64 de ani, iar schema din zgură e Chefalul. Acolo a pregătit sute de tineri timp de două decenii. Acum își antrenează elevii pe un teren din Herastrău, iar în locul dreptunghiurilor desenate sunt blocuri de lux părăsite.

“S-a prăbușit tăvălugul, dacă bazele sportive dispar, unde să faci sport, în holul de la bloc?”se întreabă el. Cerbu a participat la construirea terenurilor de tenis și a fost antrenor-coordonator la baza Chefalul, din 1984. La sfârșit de săptămână, baza devenea loc de recreere pentru angajații Companiei. „În fiecare sâmbătă și duminică, nea Georgică începea să pregătească grătarele pentru oamenii muncii, la 8 dimineața”, își amintește Cerbu.

foto MNIR apud Andi Mihalache, Adrian Cioflâncă, Istoria recenta altfel, Editura UAIC, Iasi, 2013

Începutul anilor 90 a adus haos și în sport. Majoritatea bazelor au fost lăsate în paragină, iar oamenii care le țineau s-au împrăștiat în patru zări.

Când a venit Revoluția ne-a găsit cu fundația de la sala de tenis răsturnată și după aia a murit tot. Fiecare s-a dus unde a nimerit, doi antrenori au plecat în Austria, unul la clubul Steaua, iar eu în Grecia pentru doi ani, ca antrenor la Cupa Davis”, își amintește George Cerbu.

În 1995, Adrian Sârbu a cumpărat Compania de Construcții Industriale cu tot cu baza Chefalul pentru2.000.000 dolariA mutat ProTV în fostul sediu central al întreprinderii, iar o parte din baza de sport era folosită pentru concertele “Propaganda ProFM”. Contractul de privatizare obliga noul proprietar să păstreze trei ani destinația bazei sportive, așa că Sârbu l-a chemat pe Cerbu, care-i predase tenis în trecut, să refacă baza.

P1130927-2

Când s-a întors la Chefalul, în ’95, terenurile arătau jalnic. Fileurile erau atârnate între garduri și copaci. Părinții elevilor cărau apă din lac, o puneau într-un bidon găurit și udau resturile de zgură, să domolească praful ridicat de mingea de tenis. Instalația de irigație dispăruse, bazinele de înot erau secate, iar zgura devenise “precum colbul de pe drumurile de țară”.

George Cerbu a cosit bălăriile, a rotunjit colțurile suprafețelor de joc, ca viteza de alergare la încălzirea sportivilor să rămână constantă, a refăcut zgura, și a amenajat mici grădini pentru relaxare. A transformat praful și bălăriile Chefalului în Keoke, o bază modernă de tenis, proiectul lui de suflet. E “cel mai mare stilist al terenurilor”, spune Ruxandra Dragomir, fostă șefă a Federației Române de Tenis, într-o dedicație pe o poză.

P1130924-2

După Revoluție, și-a dat seama că tenisul devine un sport pentru bogați. Sunt tot mai puține terenuri și costă o grămadă să le închiriezi – chiar și 100 de lei pe oră. “Singurul criteriu de selecție rămân banii”, se intrigă Cerbu.

A încercat să tempereze fenomenul – a organizat pe baza Victoria primul concurs național gratuit pentru elevi sub 14 ani. Le plătea cazarea și masa. Dar, în contextul demolărilor masive, e ca o picătură în ocean.

În 1997 a aflat că baza poate fi demolată, potrivit contractului de privatizare, așa că s-a dus să ceară ajutor unuia din partenerii lui de tenis, Liviu Negoiță, pe atunci deputat. “Dacă aveai o inițiativă, ca și azi, trebuia să cunoști pe cineva din mediul politic. Ca să obții ceva, trebuia să joci tenis cu ei”, explică Cerbu. Negoiță l-a dus într-o dimineață la Crin Antonescu, Ministru al Sportului în acea vreme. Era în pregătire o lege a sportului, iar Cerbu i-a cerut lui Antonescu să introducă un articol care să interzică demolarea bazelor sportive. Prevederea a intrat până la urmă în lege: articolele care interzic desființarea bazelor sportive.

Adrian Sârbu vrea să demoleze baza sportivă și obține o autorizație de demolare de la primarul sectorului 2, Nicolae Onțanu. Ministerul Tineretului și Sportului și Federația de Tenis invocă legea sportului și se opun demolării. Au câștig de cauză, dar nu pentru mult timp.

Sârbu vinde terenul unei companii de dezvoltare imobiliară din Spania care vrea să facă un cartier rezidențial. Deși se împotrivise inițial, Ministerul Sportului se sucește în 2006 – eliberează dezvoltatorului o adeverință potrivit căreia terenul nu figurează în evidența sa și nu găzduiește activități sportive, deși Cerbu a organizat acolo competiții naționale până în anul demolării. Ministerul susține că există baza sportivă (vezi și certificatul de urbanism eliberat de Primăria Sectorului 2)

Pe baza adeverinței de la minister, primăria dă autorizație de construire pentru complexul rezidențial în 2007. I-am căutat două luni pe primarul Onțanu, pe reprezentanții primăriei și ai ministerului. Nu au vrut să comenteze subiectul.

Lucrările la complexul de lux au început cu mare tam-tam, iar la lansare a fost și ambasadorul Spaniei, spune un om de afaceri din București care voia să cumpere apartamente în complexul rezidențial. Omul a fost descurajat de controversa în jurul legalității construcțiilor, așa că a renunțat la investiție.

Întregul proiect s-a dovedit o țeapă imobiliară. Au fost ridicate câteva blocuri, apartamentele vândute, dar lucrările nu au fost finalizate. Dezvoltatorul GEA Prasa International a ipotecat o parte din teren pentru un împrumut de peste 10 milioane de euro la o bancă spaniolă.

Fiindcă nu și-a plătit datoriile, în 2012 se declanșează procedura de executare silită și investiția este scoasă la  licitație, însă nu apar cumpărători interesați.

Fosta bază sportivă devine un cartier fantomă, construit pe incompetența și corupția autorităților.

P9011131

.

Câte baze au sfârșit astfel?

Sub o scenă de la sala Polivalentă, pe întuneric, un oengist primește de la un funcționar public lista cu toate terenurile de fotbal în București. Sunt vreo 40 de adrese, multe lipsesc, celelalte sporturi nu sunt reprezentate deloc. Tipul se chinuie să facă treaba autorităților, să centralizeze bazele sportive și să le păzească de rechini. Și-a luat misiunea asta când a văzut ce s-a întâmplat la Chefalul:

După ce am pierdut Chefalul am început o luptă acerbă pentru apărarea bazelor sportive din București” povestește Dan Trifu, vicepreședintele ONG-ului Eco-Civica, cel care a primit lista cu adrese. El a reușit să blocheze multe demolări.

Trebuie să urmărească săptămânal ce avize de construire se dau în București: “Dacă aflăm prea târziu, nu mai putem să-i dăm în judecată, fiindcă ar însemna să plătim taxe de timbru și nu ne permitem“. Lupta e contra-cronometru și e făcută de patru oameni dintr-un ONG. Pe de altă parte, ”toate demersurile (autorităților n.r.) se coagulează spre un factor decisiv – dispariția din documentații a acelor baze sportive”.

Trifu încearcă să intercepteze tentativele de demolare la fiecare etapă birocratică: din primărie prin toate instituțiile care eliberează avize și până la constructor. Totul stă în actul emis de primărie.

Întâlnirile cu autoritățile sunt probe de rezistență psihică, povestește Dan Trifu. Când eliberează acte, primăriile “uită” uneori să menționeze că e o bază acolo. Funcționarii riscă doar o amendă până la 3000 lei.

.

Ce a rămas din bazele de pe Barbu Văcărescu?

Strada Barbu Văcărescu era plină de baze sportive, dar e greu să le găsești urmele, chiar și cu lista cu vechile adrese.

Baza Automatica e trecută la numărul 164. Doar că sunt mai multe 164 pe care se află o benzinărie, un hotel de lux pentru câini și un spațiu cu buruieni, unde se mai organizau concerte. Bat la porțile înalte de la “Planeta HamHam” și îmi deschide paznicul. Întind gâtul și încerc să mă uit în curte, peste umărul lui, în timp ce îl întreb dacă e vrea bază sportivă. Văd un teren imens în capătul căruia e o hală. Omul trage de ușă și se uită suspect. Ce-i aici? “Sunt câini.”

Pe contul de Youtube “Planeta HamHam” se vede ce s-a ales de baza ICSIM.

Mai merg puțin și dau peste încă un 164, unde-i un hotel imens. Nimeni nu știe de vreo bază sportivă. Puțin mai la vale era baza Cutezătorii, acum un club sportiv de lux deținut de Dinu Pescariu.

Trec la numărul 240. Stai, că s-a transformat în 275 și 277-291. Din stradă se vede un club de fițe, în spatele curții e însă și un teren de fotbal. Îl găsesc pe antrenorul de fotbal Ștefan Dumitrache, care a lucrat pe baza întreprinderii RADET, dinainte de ‘89. E mâhnit că proprietarul vrea să facă investiții imobiliare și peste terenul de fotbal.

Toate bazele sportive din zonă au dispărut. Unde e hotelul pentru câini, era fosta bază a ICSIM-ului, îmi spune acesta. “Au venit într-o noapte, au pus gard și a doua zi dimineața copiii care au venit la antrenament au rămas pe afară. A venit și presa, s-a scris ceva, dar degeaba”. Lângă, unde se țineau concerte, era baza Automatica, dărâmată însă înainte de 89, dar care putea fi refăcută, crede antrenorul. “Doar la nivelul diviziei a 4-a de fotbal au dispărut peste 15 terenuri (din București) după Revoluție”, ridică din umeri a uimire și dezamăgire.

Vizavi de locul în care am discutat cu Ștefan Dumitrache e strada Glucozei, care duce spre fosta bază Victoria (devenită Chefalul și Keoke). Construcții de lux abandonate și un paznic furios. La stânga acesteia era baza Biroului de Turism pentru Tineret, iar la dreapta a ICE Felix, care producea calculatoare. Acum sunt blocuri și vile de lux.

Din vorbă în vorbă cu oameni care locuiesc în zonă sau foști sportivi aflu că în zona Barbu Văcărescu avea bază și întreprinderea Cinescoape, care producea tuburi cinescop pentru televizoare. A fost preluată de Rocin și s-a construit un bloc pentru firme.

***

P9011127

.

La fumat cu funcționarii

Bazele sportive ar trebui să fie protejate de primării și Ministerul Tineretului și Sportului (MTS). Doar că cei de la minister nu au nici măcar o listă cu ele. Am fost la Direcția pentru Sport și Tineret, din cadrul ministerului, instituția care gestionează bazele sportive din București.

În sediul de pe Magheru, vizavi de cinematograful Studio, găsesc șase funcționari. Au rămas puțini după restructurări, și doar 4-5 pot să  se ocupe de supravegherea bazelor, aflu într-o cămăruță în care ne îngrămădim să fumăm în timp ce-l așteptăm pe coordonator să iasă dintr-o ședință.

În ultimele luni, angajații direcției au căutat adresele și statutul tuturor bazelor sportive din Capitală pentru un raport cerut de minister. Dar când vorbești cu primăriile și proprietarii terenurilor e ca atunci când “îl trimiți pe copil să ia bere și vânzătorul îi spune vino cu tac-tu”.

Nu se știe, s-a dărâmat, s-a vândut, s-a făcut, s-a construit, povestesc resemnați cum primăriile nu le răspund la solicitări sau spun că nu au informațiile cerute. Au încercat chiar să le obțină pe pile, fără succes, deși informațiile ar trebui să fie publice. „Poate Ministerul Sportului să îi oblige, noi n-avem ce face”.

În camera de fumat intră Viorel Coadă, coordonatorul superior. Totul merge bine, spune el. Lista cu adresele și statutul actualizat al bazelor a fost trimisă deja la Ministerul Sportului. E aproape completă, la sfârșitul lui noiembrie va fi definitivată, deși “sută la sută nu știu cine ar putea să o dea”.

Îmi întinde o listă cu adresele bazelor funcționale în prezent. Recunosc două adrese unde acestea sunt abandonate, dar Coadă promite să revină cu o nouă listă.

Ministerul Tineretului și Sportului spune că “volumul de informații solicitat e prea mare”. La fel procedează și Primăria Sectorului 2. Răspunsul Ministerului Sportului la solicitare.

Primăria trebuia să se ocupe de baze, spune Dan Marin, membru în Ordinul Arhitecților din România.

“Ar fi trebuit să le ia primăria și să zică «pe astea le țin eu». Adică voi privatizați întreprinderea, dar tot ce înseamnă baze sportive, asta e treaba primăriei publice, cum se întâmplă în alte țări.

Dacă tu, primăria, vrei să păstrezi (o bază sportivă nr) ai instrumente legale. Oferi despăgubiri, cumperi terenul. Când vor ei să faca exproprieri, știu să o facă”.

Dar haosul din documente e atât de mare încât statul a ajuns să apeleze la istorici pentru a găsi bazele sportive.

Anita Sterea, doctor în istorie pe sportul din perioada comunistă, spune că „e greu să faci o cercetare, fiindcă nu sunt arhive. Se fac demolări, dar informațiile nu au fost centralizate. Trebuie să te duci la primărie, la minister, unde e haos”.

Ministerul Sportului a întrebat-o dacă a făcut vreo cercetare despre soarta bazelor sportive în tranziție. Nu făcuse și nici nu știe vreun istoric care să fi abordat subiectul.

P1130895-2

George Cerbu stă la masă într-o cafenea bucureșteană și povestește despre cariera lui. Pe masă sunt poze cu fosta bază Chefalul. Se uită la ele cu mândrie înăbușită de regrete. “Păcat că n-am făcut mai multe”, spune și continuă să le privească tăcut.

Are idei mărețe pentru dezvoltarea tenisului în România, dar mai are de jucat multe partide cu politicienii până să-i convingă să facă ceva.

„Morții de la groapă nu se mai dezgroapă”, spune pe ton didactic. „Numai un idiot își poate imagina că statul român poate reface bazele. Rămâne să corectăm construind ceva nou”.

P1130984

––––––––––––––––––––

Acest material jurnalistic a fost realizat in cadrul proiectului «Investigheaza-ti Primaria» realizat de catre Friedrich Ebert Stiftung, Centrul de Resurse pentru participare publica (CeRe) si Centrul Roman pentru Jurnalism de Investigatie (CRJI)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *