0

Planul de Mobilitate Urbană Durabilă București-Ilfov se pune în mișcare. Bucureștenii cer un loc la masa discuțiilor cu Primăria Generală

Mai multe asociații civice și grupuri de inițiativă bucureștene, membre ale Rețelei Civice București, ca reprezentante ale cetățenilor din cartierele capitalei, vor participa luni 30 ianuarie, la orele 15.00, la ședința publică a CGMB în care urmează să se aprobe Planul de Mobilitate Urbană Durabilă București – Ilfov 2016-2030 (PMUD BI 2016-2030), proiect complex, important, dar insuficient promovat și cunoscut publicului până acum.

Planul de Mobilitate Urbană Durabilă BI (PMUD BI 2016-2030) este un document strategic și un instrument de politică de dezvoltare, complementar Planului Urbanistic General (PUG), folosind un model de transport (software), având ca scop îmbunătăţirea accesibilităţii şi buna integrare a diferitelor moduri de mobilitate şi transport în regiunea Bucureşti-Ilfov.

Spre deosebire de abordările tradiţionale de planificare a transporturilor, noul concept pune un accent deosebit pe implicarea cetăţenilor şi a tuturor părţilor afectate, pe coordonarea politicilor între sectoare (transport, utilizarea terenurilor, mediu, dezvoltare economică, politici sociale, sănătate, siguranţă etc.), între diferitele niveluri de autoritate şi între autorităţile învecinate.

De aceea, grupurile și asociațiile civice doresc să fie considerate PARTENERI DE DIALOG CETĂȚENESC ai factorilor responsabili din Primăria Municipiului București însărcinați cu managementul PMUD B-I 2016-2030 și vor lua cuvântul, luni, 30 ianuarie, în şedinţa de consiliu general, pentru a solicita stabilirea unei întâlniri viitoare cu reprezentanții Primăriei Municipiului București.

Această întâlnire viitoare va avea drept scop punerea la punct, de comun acord, a unui mecanism de informare reciprocă și consultare permanentă cu reprezentanții cetățenilor din București în problematica implemetarii PMUD BI 2016-2030 (pentru fiecare proiect care va fi implementat), într-un spirit de colaborare și transparență maximă.

Demersul acestor entități civice bucureștene, membre ale societății civile, este prilejuit de punerea pe ordinea de zi a ședinței Consiliului General al Municipiului București din data de 30.01.2017, la poziția 21, în vederea aprobării prin Hotărâre de Consiliu General, a PMUD BI 2016-2030. Aprobarea acestui proiect de hotărâre, de altfel foarte probabilă, presupune  intrarea în faza a patra a Planului, și anume faza de Implementare, în care consultarea cu cetățenii din București și Ilfov, în toate aspectele legate de implementarea fiecărui proiect în parte, este o cerință obligatorie în procesul participativ.

 

Semnează:

Grupul de Inițiativă Civică Bucureștii Noi 

Asociaţia Iniţiativa Prelungirea Ghencea

Grupul de Inițiativă Floreasca

Asociația Cartierul Aviației

Grupul Civic Iancului

Grupul de Inițiativă Civică Sala Palatului

Inițiativa Domnești

Grupul Civic “Inițiativa Favorit”

Grupul Parcul Herăstrău

Grupul de initiativă civică Tudor Vladimirescu

Grupul de Iniţiativă „Oponenţă Proiect Străpungere – Ciurel – A1″

Grupul de Iniţiativă pentru Bragadiru 

Grupul de Iniţiativă Civică Lacul Tei 

 

Rețeaua Civică București – RCB (http://reteauacivica.ro/) este o inițiativă fondată de 13 grupuri de cetăţeni din București în aprilie 2016, cu sprijinul CeRe: Centrul de Resurse pentru participare publică, inițiativă la care sunt în curs de aderare mai multe grupuri civice din Bucuresti și Ilfov. Printre cauzele care au închegat grupurile de inițiativă civică în lupta pentru cartierul lor se numără: oprirea dezvoltării urbane haotice şi necontrolate, care are consecinţe nefaste asupra calităţii vieţii (poluare crescută, trafic tot mai aglomerat, grad de confort urban scăzut), protejarea și extinderea spațiilor verzi din oraș, momentan insuficiente, îmbunătăţirea infrastructurii de transport, salvarea monumentelor istorice şi a clădirilor de patrimoniu.

 

 

 

 

CeRe-ți orașul înapoi

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *